Membrii Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) vor câștiga, pentru fiecare ședință la care participă, o indemnizație reprezentând 30% din retribuția lunară corespunzătoare funcției de ministru. Ei vor putea câștiga într-o lună 90% din indemnizația unui ministru, plata fiind însă limitată la cel mult 3 ședințe, respectiv 3 indemnizații de ședință.
Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență legislația de avizare a investițiilor străine de către Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții SRI și SIE, statuând că nu doar investițiile din state terțe, ci și cele din țări membre ale Uniunii Europene trebuie autorizate de către Comisie.
Complexul Energetic Valea Jiului este societatea care ar urma să preia, prin dare în plată, activele funcționale energetice ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan din cadrul companiei de stat insolvente Complexul Energetic Hunedoara (CEH), în contul ștergerii datoriilor bugetare ale acesteia.
Primarii de sectoare ai municipiului București precum și primarii municipiilor reședință de județ vor primi și ei informații din domeniul securității naționale, mai puțin de la SIE, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al senatorilor și susținerea PSD, PNL și USR, potrivit unui proiect de lege promulgat de șeful statului. Din argumentația proiectului nu reiese foarte clar însă care ar fi motivul pentru care primarii ar trebui să primească astfel de informații, conform analizei Profit.ro.
Comisia Federală pentru Comunicații din SUA a interzis vineri aprobările de noi echipamente de telecomunicații ale companiilor chineze Huawei Technologies și ZTE, deoarece acestea prezintă ”un risc inacceptabil” pentru securitatea națională a SUA, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Primarii de sectoare ai municipiului București precum și primarii municipiilor reședință de județ vor primi și ei informații din domeniul securității naționale, mai puțin de la SIE, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al senatorilor și susținerea PSD, PNL și USR. Din argumentația proiectului nu reiese foarte clar însă care ar fi motivul pentru care primarii ar trebui să primească astfel de informații, conform analizei Profit.ro.
Nvidia e pe cale să renunțe la tranzacția de 40 de miliarde de dolari prin care urma să preia producătorul britanic de cipuri Arm, în contextul în care preluarea s-a lovit de împotrivirea autorităților, potrivit surselor Bloomberg.
Prevederea apare în același proiect de lege care obligă furnizorii de internet, respectiv de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, și furnizorii de serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal, Wire, Telegram, să permită organelor de aplicare a legii și celor cu atribuții în domeniul securității naționale punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică, respectiv de interceptare a comunicațiilor utilizatorilor acestor servicii.
Primarii de sectoare ai Municipiului București precum și primarii municipiilor reședință de județ vor primi și ei informații din domeniul securității naționale, prevede un proiect legislativ susținut de PSD, PNL și USR. Din argumentația proiectului nu reiese foarte clar însă care ar fi motivul pentru care primarii ar trebui să primească astfel de informații.
Marea Britanie ia în calcul blocarea tranzacției prin care americanii de la Nvidia ar urma să preia producătorul britanic de cipuri Arm din motive de securitate națională, potrivit surselor Bloomberg.
Marea Britanie va investiga tranzacția gigant, de 40 de miliarde de dolari, prin care americanii de la Nvidia ar urma să preia producătorul britanic de cipuri Arm, invocând îngrijorări legate de securitatea națională.
Premierul Florin Cîțu l-a eliberat din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) pe Nicolae Turdean, care fusese instalat pe post în 2019 de către Ludovic Orban, și l-a numit în loc pe Daniel Grigoroiu-Norocel, fost șef al companiei militare de stat Romtehnica și al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), instituția care gestionează contractele de offset pentru achizițiile externe de tehnică militară ale statului român.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului emisă de Guvern în urmă cu un an, prin care, invocându-se legislația UE, se conferă Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională. Astfel, au fost eliminate amendamentele introduse în 2020 la OUG de către un deputat al minorității sârbe, prin care se încerca rezolvarea unei probleme cu care se confruntă mai multe companii locale de țiței și gaze, respectiv refuzul unor proprietari de terenuri aflate în interiorul perimetrelor petroliere concesionate de stat petroliștilor de a le permite concesionarilor accesul pe acestea în vederea derulării de lucrări de prospectare geologică și geofizică.
Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat în unanimitate și fără modificări Legea de aprobare a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului emisă de Guvern în urmă cu un an, prin care, invocându-se legislația UE, se conferă Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională.
Comisiile reunite de Industrii și Mediu ale Camerei Deputaților au decis trimiterea spre aprobare plenului Camerei fără modificări a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului adoptate de Guvern în urmă cu un an prin care, invocându-se legislația UE, se conferă Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională. Membrii Comisiilor au eliminat prin vot amendamentele introduse în 2020 la OUG de către un deputat al minorității sârbe, prin care se încerca rezolvarea unei probleme cu care se confruntă mai multe companii locale de țiței și gaze, respectiv refuzul unor proprietari de terenuri aflate în interiorul perimetrelor petroliere concesionate de stat petroliștilor de a le permite concesionarilor accesul pe acestea în vederea derulării de lucrări de prospectare geologică și geofizică.
Un magnat media din Hong Kong, Jimmy Lai, în vârstă de 73 de ani, a fost inculpat în baza noii legi pentru securitate națională, fiind suspectat că a conspirat cu forțe străine, a relatat vineri publicația sa Apple Daily, citând forțe din poliție, transmite Reuters.
Grupul chinez Huawei a reclamat la Comisia Europeană faptul că România și Polonia încalcă legislația UE privind sistemul 5G, prin faptul că vor„să excludă furnizorii pe baza unor criterii părtinitoare și ambigue care vizează anumiți furnizori 5G din cauza originii geografice a acestora”.
Legislația concurenței în vigoare în România permite și în prezent Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) să interzică operațiunile de "preluare a controlului asupra unor întreprinderi sau a unor active" care "prezintă riscuri pentru siguranța națională". Asta însă numai în privința operațiunilor care urmează a fi realizate, fiind notificate în acest sens Consiliului Concurenței, nu și în privința participațiilor și activelor aflate deja în posesia investitorilor străini declarați "indezirabili".
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat recent că de la începutul acestui an, au fost emise de 353 mandate de supraveghere (în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României).
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), din care face parte și cel mai mare producător de profil, OMV Petrom, cere revizuirea ordonanței de urgență din februarie prin care, invocând legislația UE, Guvernul a conferit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională.
Acțiunile europene s-au depreciat vineri, după patru zile de câștiguri consistente, pe fondul temerilor privind escaladarea relațiilor între SUA și China, după ce parlamentul chinez a aprobat un proiect de lege controversat la nivel internațional privind securitatea națională în Hong Kong.
Agenția Națională de Securitate (NSA) a SUA a avertizat joi partenerii guvernamentali și companiile private despre o operațiune de hacking rusă care folosește o tehnică de intruziune specială pentru a viza sistemele de operare utilizate adesea de firmele industriale pentru gestionarea infrastructurii computerizate, transmite Reuters.
Grupul austriac de petrol și gaze OMV amână din nou o decizie de investiții pentru proiectul său de explorare a Mării Negre și vizează acum o decizie cel mai devreme anul viitor, a anunțat compania, arată Reuters.
Ca și celelalte 24 de OUG-uri adoptate de fostul Executiv Orban pe 4 februarie, și aceasta, care modifică Legea petrolului, are aviz negativ de la Consiliul Legislativ, emis pe 10 februarie, la 6 zile de la adoptarea ordonanței. Potrivit avizului, dat fiind că Consiliul Legislativ a primit proiectul de OUG spre avizare pe 5 februarie, în aceeași zi în care Parlamentul a demis Guvernul prin moțiune de cenzură, acesta pierzând astfel prerogativa de a emite ordonanțe de urgență, iar avizarea drafturilor de OUG de către Consiliu este obligatorie, există riscul ca ordonanța să fie neconstituțională.
Concursul PatriotFest, organizat de MApN, MAI, SRI, STS și SPP, urmărește "creșterea gradului de transfer al inovării din domeniile privat și academic către securitatea națională și a gradului de adaptare a inovării private și academice la cerințele securității naționale". Premiile constau în sume de bani, dar și în stagii de practică sau vizite de informare în departamentele de cercetare ale structurilor menționate.